Surse din PDL anunță venirea lui Băsescu la ședința Colegiului Director al partidului

Surse din PDL anunță venirea lui Băsescu la ședința Colegiului Director al partidului
Publicat: 14/06/2012, 11:45
Actualizat: 10/08/2014, 07:49

Președintele Traian Băsescu a fost invitat la ședința Colegiului Director al PDL de joi, au declarat pentru Mediafax surse din partid.

Potrivit surselor citate, președintele PDL, Emil Boc, și susținătorii acestuia din partid ar dori ca la reuniunea democrat-liberalilor să fie prezent și președintele Traian Băsescu, așa cum a fost prezent și la Convenția Națională a partidului.

Unii lideri ai PDL ar dori schimbarea din funcție a lui Emil Boc împreună cu întreaga conducere, în timp ce alții spun că nu este momentul și că partidul ar trebui să se concentreze pe alegerile parlamentare.

Aceasta este prima reuniune a conducerii PDL după alegerile locale și este posibil să fie o ședință tensionată. Inițial, ședința era anunțată pentru ora 11.00, dar apoi aceasta a fost amânată pentru ora 14.00, însă reprezentanți ai PDL spun că nu știu unde va avea loc – la sediul partidului din Modrogan sau într-un alt loc, dorindu-se evitarea întâlnirii cu presa.

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, miercuri, că actuala conducere a PDL trebuie să se dea la o parte, fiind necesară organizarea unui congres extraordinar al partidului, care să aleagă o nouă echipă.

Berceanu, liderul PDL Dolj, a anunțat că, joi, în Colegiul Director, îi va cere demisia lui Emil Boc din fruntea PDL.

Radu Berceanu a susținut că întreaga conducere centrală a partidului trebuie să plece.

„Nu poți să vrei să fii șef și când se întâmplă ceva să nu ai nicio responsabilitate”, a susținut Berceanu.

Democrat-liberalul Adriean Videanu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu este necesară organizarea unui congres extraordinar al PDL în momentul de față, pentru că este important ca partidul „să se consolideze și să intre în logica de campanie pentru alegerile parlamentare”.

Prim-vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că în PDL trebuie făcută o analiză a performanței și a votului politic la toate filialele, iar apoi luată o decizie.

Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că își sfătuiește și roagă colegii să-și exprime punctele de vedere în interiorul partidului, menționând că va face aceasta în ceea ce îl privește.

Liderul filialei județene Constanța a PDL, Gigi Chiru, spune că împărtășește propunerea lui Radu Berceanu, considerând că este necesară o reorganizare a partidului, începând cu președintele acestuia.

Președintele interimar al PDL Bihor, Ionel Avrigeanu, afirmă că în cel mult o lună și jumătate trebuie organizat un congres al partidului și trebuie aleasă o altă conducere, el spunând că este nevoie de o „schimbare rapidă” în PDL, pentru că altfel în toamnă formațiunea va avea probleme și mai mari.

Liderul PDL Iași, senatorul Dumitru Oprea, susține că nu președintele partidului este vinovat de scorul obținut de partid în alegerile locale, spunând că Emil Boc a câștigat Primăria Cluj-Napoca, sub sigla PDL și a dovedit că se poate, în timp ce „alții au stat pe tron, după copac”.

Președintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a spus despre declarațiile lui Radu Berceanu privind conducerea PDL că nu agreează „acest stil de a face politică” și că „nu se poate ține cont de nicio voce înainte de a se asculta forurile statutare ale partidului”.

Liderul PDL Buzău, Cezar Preda, spune că analizele adevărate nu pot fi făcute la trei zile de la alegeri și că acum există „reacții individuale”. „Probabil că Berceanu își va susține propunerea și se va supune la vot. Eu cred că analizele adevărate nu se pot face la trei zile de la rezultat. Acum sunt demisiile emoționale, plasate pe obiectivele care au fost. Ceea ce se întâmplă acum sunt reacții individuale. Analiza partidului este mai complicată”, a declarat Cezar Preda pentru corespondentul MEDIAFAX.

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că organizarea unui congres extraordinar nu este cea mai potrivită soluție pentru PDL, formula ideală fiind ca Emil Boc să fie în continuare președinte, iar o celulă de criză condusă de Vasile Blaga să coordoneze partidul.

Vicepreședintele PDL Mihai Stănișoară afirmă că democrat-liberalii trebuie „să își spună părerea în instanțele partidului”, iar primii care trebuie să vorbească sunt cei cu rezultate la alegeri, el apreciind că răspundrea, care „nu e singulară, ci a unui colectiv de conducere, trebuie asumată”.

Vicepreședintele PDL Dorin Florea afirmă că un congres ar fi necesar, însă nu există timpul necesar pentru organizarea lui și propune ca eventualele decizii legate de rezultatele de la alegerile locale să fie luate de forul de conducere care urmează ca importanță după congres.

Președintele PDL Hunedoara, Dorin Gligor, spune că se impunea de anul trecut un congres extraordinar al partidului, fiindcă din alegerile interne PDL trebuia să iasă un „partid întărit”, iar în ultima perioadă formațiunea nu a mai făcut politică, doar a semnat „prezența la guvernare”.

Președintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, afirmă că este necesară organizarea unui congres în vederea schimbării conducerii centrale a partidului, afirmând că, dacă acest proces avea loc mai demult, rezultatul scrutinului era mai bun.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, pe blogul său, că democrat-liberali care s-au ferit să candideze sau care au obținut scoruri penibile îi cer lui Emil Boc să demisioneze, el apreciind că ideea ca Boc să plece de la șefia PDL înaintea alegerilor din toamnă este „sinucigașă”.

PDL Gorj nu consideră oportună organizarea unei Convenții Naționale extraordinare a partidului, liderul filialei, senatorul Ion Rușeț, declarând pentru MEDIAFAX că „mai degrabă s-ar impune o evaluare foarte corectă a fiecărei organizații județene”.

Vicepreședintele PDL Sever Voinescu scrie, pe Facebook, referindu-se la declarațiile de miercuri ale unor democrat-liberali, că „loserii cer demisia celor care au câștigat”, pentru a nu se băga de seamă că ei nu sunt în stare de nimic.

Președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, a declarat, miercuri, că la nivelul PDL este necesară „o analiză la sânge” și că „se impun decizii imediate”, aceste lucruri urmând să fie discutate, joi, în Colegiul Director al partidului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal